Eminescu, răsucindu-se în mormânt…

Iata mai jos o poezie, primita pe email de la un prieten. Nu stiu cine a scris-o dar e geniala:

A fost o dată ca-n poveşti,
A fost, de-ar mai fi iară,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întâmplă,
Şi în mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

Eu nu mai simt miros de tei
În viaţa mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc
Când ţara e o rană,
Copiii mamele-şi bocesc,
Că n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.

Degeaba le-am lăsat cu dor
O „Doină”, să tresară!
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri …

O, biet popor român sărac
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi
Numindu-le partide,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.

Aveţi o Deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure…

Nici vii pe deal nu mai zăreşti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţării Româneşti
Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Bătrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân
Când voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac
Că v-aţi trădat străbunii
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală…

2 comments for “Eminescu, răsucindu-se în mormânt…

  1. Michaela
    17/02/2013 at 11:03

    Doamne cat adevar e in poezie! Complimente celui ce a scris-o!

  2. 30/01/2014 at 09:25

    Pagina ORIGINALĂ cu poezia COMPLETĂ o găsiți la
    http://verdenfata.com/poezie/eminescu-rasucindu-se-in-mormant
    Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *