Marsilia – poarta Frantei catre Orient

Continuarea interviului cu Daniel Olteanu Electronic Officer pe vase de croaziera.

Dan Cioca (DC): Imi spuneai ca peste citeva zile pleci din nou pe vapor.

Daniel Olteanu (DO): Dupa o vacanta cam lunga in Romania a venit vremea sa plec din nou la vapor. Voi incepe un nou contract, care in principiu se va desfasura pe Mediterana. Portul de imbarcare este Marsilia (Marseille) din Franta. Pentru mine nu este o noutate acest oras intrucat am stat in vara anului 2012 doua luni acolo pe TSS Atlantic Star.

Cu aceasta ocazie am sa scriu cate ceva despre acest oras, stiu ca foarte multi romani au vizitat Marsilia dar voi asterne aici cateva impresii personale despre aceste locuri.

(DC): Pt inceput te rog sa ne spui unde este situata Marsilia ?

harta_marsilia(DO): Geografic, orasul este situat in Provence-Alpes-Cote d’Azur, si este principalul port la Marea Mediterana al Frantei (din cate am inteles cel mai mare port existent la Medierana) lucru care a facut sa fie si  poarta Frantei catre Orient. Este incadrat de muntii Alpi-Provensali care ajung  la inaltimi de peste o mie de metri, tarmurile stancoase, cu mici fiorduri, fiind udate de catre apele cristaline ale Mediteranei. Chiar in dreptul Marsiliei se poate observa insula If, care adaposteste renumitul Chateau d’If (locul care l-a inspirat pe Dumas in romanul Contele de Monte – Cristo).

(DC): Ce obiective turistice se pot vizita ?

(DO): Orasul are multe edificii istorice, zonele cele mai interesante fiind concentrate langa portul vechi, constituite din doua forturi care aparau odinioara intrarea port, fortul Saint Jean in nord si fortul  Saint Nicolas in Sud. Foarte intersante sunt cele doua mari catedrale Notre-Dame de la Garde (Basilica Catolica construita in stil roman) care este situata pe o colina ce strajuieste orasul si si care are pe cupola o statuie aurita a  Fecioarei Maria si cea de a doua caterdrala Le Catredrale De La Major care este o minune arhitecturala si este situata chiar in partea nordica a intrarii porului vechi. Alt edificiu interesant este Le Palais du Pharo, un palat construit de catre Napoleon al III lea pentru imparateasa Eugenie dar care nu a fost niciodata locuit de catre aceasta. Interesant este faptul ca acest palat are  doua aripi laterale care protejaza contra Mistralului si care in interiorul curtii face ca atmosfera sa fie una balneara in timpul verilor secetoase. Aici este si Institutul Francez pentru studierea bolilor tropicale.

marsilia_02Zona portului vechi este foarte frumoasa cu multe restaurante si terase unde se pot consuma fructe de mare, bouillabasse si unde amatorii pot incerca sa deguste  Pastis (bautura specifica acestei zone). Tot in zona turistica a orasului exista multe magazine de souveniruri interesante fiind magazinele care comercializeaza renumitul sapun Marseillez. Orasul se poate vizita  ziua si noaptea, exista autobuze speciale care au ruta de pe  faleza din portul vechi pana la iesirea din Marsilia in sud, atractiile turistice fiind nenumarate. In sudul orasului exista un mare parc de distractii care este situat pe plaja publica.

(DC): Cum sunt plajele din Marsilia ?

(DO): Plajele din Marsilia sunt diferite de ce avem noi in Romania, pentru-ca sunt acoperite cu pietris. Cativa investitori care detin plaje private au pus nisip si astfel au putut crea zone apropiate ca aspect de plajele normale cu nisip fin si terenuri de volley beach. Desi am stat in Marsilia in lunile iulie si august apa era destul de rece, avea undeva in jurul a 19 grade Celsius, ceea ce nu  prea ma incuraja sa ma scald. Am putut face scuba diving si am admirat fauna marina de pe langa  digul de larg al portului principal unde era ancorat vaporul pe care lucram. Desi nu am vazut aceiasi pesti pesti minunati pe care i-am vazut in Caraibe sau in Marea Rosie fauna acestor ape este interesanta.

marsilia_01(DC): Exista si zone periculoase in oras ?

 (DO): Unele zone ale Marsiliei sunt considerate periculoase mai ales noaptea, zone locuite de catre arabi. Eu am batut Marsilia ,,la pas”, m-am intors chiar si spre dimineata din oras de multe ori pe jos (aveam cativa km intre downtown si vapor) si nu am avut aventuri neplacute.

(DC): Unde se pot face cumparaturi ?

(DO): In oras se poate face shopping de calitate, zonele cu boutiquri sunt deschise pana pe la sase seara. Nu exista abundenta de Malluri de la noi, in Marsilia exista un singur Carrefour (Le Grand Litoral) care este situat destul de departe de centrul istoric.

(DC): Citi locuitori are Marsilia ?

(DO): Orasul are aproape un milion de locuitori, impreuna cu suburbiile ajungand pana la un milion si jumatate. Populatia  Marsiliei este foarte amestecata si cosmopolita, aici se pot intalni de la marocani si algerieni la romani. Am intalnit tigani de-ai nostri cantareti  la acordeon si vioara  erau imbracati curat si isi faceau civilizat meseria, nu aveau atitudinea agresiva pe care o abordeaza in Romania, chiar am schimbat cateva vorbe cu ei si erau bucurosi sa vada turisti romani pe acolo.

Daca ajungeti in Marsilia puteti inchiria un autoturism si vizita toata Riviera Franceza, destinatii ca Monte Carlo si Cannes fiind foarte accesibile. Distanta intre aeroport si oras este cam de 20 de km pretul pentru taxi este in jur de 50 de euro. In general Marsilia nu este un oras ieftin dar este foarte interesant si toata zona este deosebita atat pentru obiectivele turistice, clima si experientele culinare deosebite pe care o ofera bucataria  din Provence.

Mai multe imagini realizate in Marsilia in perioada iulie – august 2012 puteti vedea aici.

 – Va urma

Toate articolele din seria Calatorii pe mare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *