Rovinietele sunt disponibile si in magazinele partenere Paypoint

sigla_paypointBucureşti, 16 aprilie 2014 – PayPoint România, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail, oferă de acum consumatorilor posibilitatea de a plăti contravaloarea rovinietei prin terminalele multifuncţionale PayPoint din toată ţara. Serviciul este lansat în colaborare cu Scala Assistance, companie autorizată pentru emiterea rovinietelor, în numele căreia se încasează contravaloarea acestora.

În vederea efectuării acestor plăţi, clienţii trebuie doar să se prezinte într-un magazin partener PayPoint unde este semnalizată disponibilitatea acestui serviciu, precizând detaliile necesare emiterii rovinietei. Operaţiunea este sigură şi rapidă: vânzătorul introduce datele pe terminal, clientul achită contravaloarea rovinietei în numerar, primind la finalul tranzacţiei bonul ce conţine toate detaliile (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul, seria rovinietei, etc).

Prin lansarea acestui parteneriat, PayPoint răspunde cu success obiectivului de furnizare a unor noi servicii către un număr tot mai ridicat de consumatori, venind în sprijinul şoferilor din toate zonele ţării.

,,Lansarea acestui serviciu, nou în mediul de retail, reprezintă un nou pas important realizat de PayPoint în vederea implementării unor linii noi de afacere şi diversificării portofoliului de parteneri pe segmente cât mai variate. Venim în întâmpinarea consumatorilor cu o reţea impresionantă de puncte de plată, oferindu-le de acum ocazia să achite şi contravaloarea rovinietei sigur şi rapid, în magazine de proximitate cu program prelungit de lucru. Suntem încântaţi de acest parteneriat care va contribui cu siguranţă la consolidarea poziţiei noastre de <<specialişti în plăţi>>’’, a declarat Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România.

,,România are una dintre cele mai extinse reţele de drumuri naţionale din Europa şi ne doream asocierea cu o companie ce poate oferi o acoperire pe măsură. Soluţia propusă de PayPoint prin reţeaua sa vastă de terminale din întreaga ţară oferă clienţilor noştri posibilitatea să achiziţioneze rovinieta într-un mod sigur şi rapid, înainte de a pleca la drum. Ne bucură încheierea acestui parteneriat şi ne exprimăm încrederea în succesul său!”, au declarat reprezentanţii Scala Assistance. 

Sursa: ro-ro.paypoint.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *