La pas prin Venetia intr-o zi de toamna

Pe drumul de intoarcere spre casa, in dimineata zilei de 29.10.2016, am luat trenul de la Vicenza spre Venetia. Trenul (supraetajat) era plin ochi, probabil din cauza faptului ca era o zi de simbata. Erau oameni de toate virstele care mergeau spre Venetia. In tren era o galagie de nedescris, italienii fiind recunoscuti pentru faptul ca discuta destul de tare intre ei si pe deasupra mai si gesticuleaza, pentru ca discutia sa fie si mai animata!

Am ajuns cu bine in Gara Venetia Santa Lucia unde am gasit aceasi lume multa care de abia astepta sa merga la Venetia! Am pus bagajul la coletarie (serviciul era asigurat de Posta Italiana) si am pornit la plimbare prin Venetia. Era o zi insorita de toamna asa ca toate conditiile erau indeplinite. Desi am fost la Venetia de sapte ori pina acum, parca asteptam cu nerabdare sa o revad. De la ultima vizita s-au scurs mai bine de 5 ani, asa ca revederea a fost cu atit mai placuta!

Pe strazi era extrem de multa lume, ca si intr-o zi de vara. Am mers la pas pe traseul Gara – Ponte Rialto – Piata San Marco. La fel ca si la vizitele anterioare am luat citeva amintiri din Venetia, oferta de astfel de produse fiind ca de obicei extrem de bogata. Fata de datile trecute am observat acum ca in locurile cele mai aglomerate erau patrule ale fortelor armate italiene, probabil din cauza amenintarilor de atacuri teroriste:

DSC_8820

Iata mai jos si un scurt film realizat in Piata San Marco:

Imagini live din Piata San Marco puteti vedea aici. Dupa amiaza m-am mers pe acelasi traseu intre Piata San Marco – Ponte Rialto – Gara – Piazzale Roma, de unde am luat autobuzul pina la Aeroportul Treviso si de acolo cu o cursa Wizz Air pina la Timisoara. A fost o zi plina in care am revazut locuri minunate si va asigur ca Venetia e un loc care merita vazut si revazut !

Iata mai jos imaginile realizate la Venetia in 29.10.2016. Aceleasi imagini le puteti vedea si aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *