Excursie in Peninsula Karpaz din Cipru

In dimineata primei zile – 27.01.2017 – a sederii in Cipru, am participat, in sala de conferinte a hotelului Kaya-Artemis,  la o prezentare a programului pe zile precum si a excursiilor incluse in program si a celor care trebuiau platite suplimentar. Din excursiile suplimentare noi am optat pt excursia in Peninsula Karpaz si pt excursia in sudul insulei, in orasele Larnaca, Limassol si Paphos. 

Excursie in Peninsula Karpaz a fost in 27.01.2017 si a durat aproximativ 5 ore.Din pacate in ziua respectiva timpul era ploios, batea vintul si era mai rece decit de obicei. Ghida ne spunea ca in munti a si nins, fenomen detul de rar in Cipru, Localnicii erau bucurosi ca ploua, deorece nu mai plouase de citeva luni. Noi nu eram la fel de bucurosi intrucit speram sa avem un timp mai insorit decit in Romania. Dar asta a fost situatia asa ca am pornit la drum cu un autocar confortabil. Peninsula Karpaz este in extremitatea de nord-est a insului Cipru si seamana cu un nasuc, cum spunea ghida noastra, o moldoveanca din Republica Moldova, stabilita aici de 20 de ani si care ne-a povestit mai multe despre Cipru intr-un duce grai moldovenesc!

Soseaua strabate o regiune muntoasa cu peisaje spectaculoase, iar marea eate mereu vizibila, cind pe o parte a drumului si cind pe cealalta. Era interesant ca daca marea era agitata pe o parte a peninsulei, pe cealta era mai linistita. Am trecut prin mai multe sate cu case mici si multe dintre ele darapanate, iar pe sosea am vazut multe masini vechi. Ghida ne explica ca aceasta regiune este mai slab dezvoltata din punct de vedere economic. Multe case au fost parasite de catre cipriotii greci dupa razboiul din 1974 si apoi au fost ocupate de multi turci veniti din zonele mai sarace ale Turciei, care au fost efectiv colonizati in Cipru de Nord, tocmai pt a creste numarul de locuitori din aceasta regiune.

Am vazut biserici ortodoxe parasite, iar unele erau transformate in moschei, prin taierea turlei si adaugarea unui minaret. Am vazut si unele plaje, care vara erau pline de turisti, una dintre acestea fiind renumita pt broastele testoase prezente acolo. Din pacate timpul ploios ne-a facut sa ne imaginam cu greu cum arata vara aceste plaje!

In extremitatea peninsulei se afla Manastirea Sfantului Andrei, unul dintre cele mai importante locuri cu încarcare spirituala vizitate de crestinii ortodocsi si foarte important pentru pelerinii greci. Actuala biserica a fost construita in secolul al XIV-lea, care s-a extins si a inflorit. Manastirea a inceput sa fie reconditionata acum 2 ani de catre Biserica cipriota si inca se mai lucreaza la extindere. Privelistea in jur este extraodinata cu marea pe de o parte si muntii pe partea cealalta.

Ghida ne spunea ca in zona o sa vedem multi magarusi in libertate care asteapta sa primesca morcovi de la turisti. Si chiar asa a fost, de indata ce am coborit din autocar si ne-am indreptat spre Manastire au aparut linga noi mai multi magarusi care asteptau sa le dam de mincare. Un intreprinzator sin zona vindea chiar morcovi, asa ca magarusii puteau primi ecact ce le place! Unii dintre eu erau foarte insistenti si atentau la plasele turistilor in cautarea mincarii.

Chiar linga Manastire erau tarabe cu diverse suveniruri. M-a surprins faptul ca Biserica Manastirii era inchisa. Ghida a mers sa-l caute pe preot si acesta a venit sa deschida biserica. Parea cam deranjat si trezit din somnul de dupa amiaza si iarasi am fost surprins ca preotul a strigat pe magarusi si i-a alungat din apropierea intrarii in Biserica.

Pe drumul spre hotel am facut un popas la un restaurant unde cei care au dorit au servit masa. Erau diverse preparate din peste din zona asa ca am mincat si ceva specific zonei in care am fost! Tot pe ploaie ne-am intors spre Hotelul Kaya-Artemis din zona Famagusta.

Iata mai jos imaginire realizate in 27.01.2017 in timpul excursie in Peninsula Karpaz din Cipru:

2 comments for “Excursie in Peninsula Karpaz din Cipru

  1. Michaela
    24/02/2017 at 11:33

    Ati avut un concedu frumos de tot! Pozele dar si locurile sunt uimitoare!

    • dancioca
      24/02/2017 at 14:02

      Da, a fost excelent! Majoritatea turistilor din hoteluri erau din Germania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *