Piata Comertului din Lisabona

Praca do Comercio, care, în traducere, înseamnă Piaţa Comerţului, este cunoscută şi sub numele de Piaţa Palatului (Terreiro do Paco), nume ce evocă situarea acestei pieţe lângă fostul palat regal ce a fost distrus de cutremurul din 1755. Piaţa a fost construită la ordinului Marchizului de Pombal care, de altfel, a fost reţinut de istoria locală pentru importanta sa contribuţie la reconstruirea oraşului Lisabona ulterior memorabilului incident cataclismic de la jumătatea secolului al XVIII-lea.

Arhitectul desemnat să proiecteze piaţa a fost Eugenio dos Santos, un arhitect portughez care a conceput noua piaţă în forma literei „U”, cu deschiderea înspre Râul Tejo. Numele acestei pieţe indică funcţia economică pe care piaţa trebuia să o îndeplinească, ceea ce nu este surprinzător, având în vedere situarea sa în proximitatea râului, unul dintre principalele focare comerciale ale oraşului Lisabona. Dincolo de aceste detalii, Praca do Comercio rămâne, din punct de vedere estetic, una dintre cele mai spectaculoase pieţe publice din Lisabona.

Într-adevăr, construită în cea mai mare parte imediat după implementarea proiectului lui Eugenio dos Santos, piaţa a suferit puţine modificări în timp, în special în ceea ce priveşte patrimoniul său decorativ. Astfel, este notabil Arcul de triumf situat pe latura nordică a pieţei, numit Arco da Rua Augusta (poartă numele străzii unde este localizat). Proiectat de Verissimo da Costa, monumentul a fost inaugurat în 1875, fiind decorat cu un ceas, câteva statui alegorice (Gloria, Ingeniozitatea şi Valoarea) şi câteva alte realizări sculpturale ce descriu figurile unor personalităţi precum Marchizul de Pombal, Nuno Alvares Pereira şi Vasco da Gama. Se poate ajunge pe o platforma deasupra acului si de acolo se poate vedea a panorama superba a Lisabonei. imagini de pe Arcul de Triunf o sa puteti vedea intr-un articol viitor.

Însă, cel mai atractiv reper decorativ al pieţei se referă la statuia ecvestră a Regelui Jose I, care este plasată central. Statuia a fost inaugurată în 1775, şi este una dintre cele mai reuşite lucrări ale lui Joaquim Machado de Castro, notabil sculptor portughez al tuturor timpurilor. Din punct de vedere istoric, importanţa acestei pieţe publice rezidă în faptul că este locul în care Carlos I, unul dintre ultimii regi ai Portugaliei, a fost asasinat, împreună cu moştenitorul tronului, Luis Filipe (in 1908).

Din punct de vedere turistic, notabil este şi faptul că una dintre cele mai renumite cafenele din Lisabona, anume, istorica Café Martinho da Arcada, este situată aici. Cafeneaua s-a deschis în 1782, şi este celebră pentru că a fost locul de întâlnire al elitei literare a Portugaliei.

Iata mai jos un scurt film realizat in Piata Comertului in 24.02.2018:

Mai jos puteti vedea si imaginile realizate in Piata Comertului in 24.02.2018 (inclusiv de pe faleza din fata pietei: 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *